Despre Critici sau „Complicatele Dumitale Aparate” Ziua a Treia.

Disclaimer: Discuția de astăzi este mai mult despre film decât despre mine, dar filmele-n general sunt și despre mine. Explorăm, astăzi, o idee: Legenda Peliculei ca Legenda unei Hărți. Fără s-o mai lungim inutil: dă-i play și hai la drum.

„Feedback-ul e ca un cadou de la bunica: îl primești și mulțumești chiar dacă nu-ți place.”, „Feedback-ul nu se discută.” Nu știu dacă memoria mea îmi joacă feste sau nu, dar parcă persoanele care mi-au spus asta pe parcursul vieții mele primesc cel mai greu sfaturi. Da? Sfaturi. Critici nici nu cred că ar avea vreun sens să le adresez. Deci ne-am înțeles, cel puțin în partea mea a acestei discuții n-o să dau doi bani pe vorbele astea „din popor”.

  1. Orice merită discutat, până în punctul în care cuvintele se găsesc incapabile să exprime. Ex: Subiecte precum – „Ce am simțit în seara aceea pe marginea lacului.”, „Ce am simțit când L-am văzut pe Dumnezeu.” devin prea rapid inefabile.
  2. Discuția în contradictoriu poate fi una din cele mai fructuoase, cât timp niciuna din părțile implicate nu o poartă doar de dragul contradictoriului. Ex: Aproape orice discuție dintre doi oameni care declară că aparțin de direcții politice opuse.

Bătrân îmbrăcat elegant, într-un costum închis la culoare, cu părul alb aranjat pe spate descoperit. Doi alți eleganți, în floarea vârstei mijlocii, un costum deschis la culoare, iar pe celălalt îmbrăcăminte mai lejeră, dar la fel de luminoasă, amândoi poartă pălării. Niciunul nu pare să aparțină mediului rural în care se află, la malul un râuleț. Bătrânul, sprijinindu-și o mână pe gardul din spatele Elegantului care-l privește, înclinat spre cei doi, se adresează chiar și Lejerului care pare că nu aude sau nu vrea să audă nimic: „Mai bine… dați-le să bea. Aduceți-i la starea de-atunci. Veți vedea ce efect poate să aibă. Veți vedea în ce constă… miezul reconstituirii noastre.” Singurul răspuns este liniștea, însoțită crud de întoarcerea Lejerului și zâmbete batjocoritoare din partea amândurora. Bătrânul își corectează înclinarea și își împreunează mâinile în fața nasturelui sacoului. Le împreunează, în același timp, și cu o expresie tristă, și noi vorbe: „De ce-i chinuiți de pomană?” Lejerul, aproape râzând: „Altfel ar fi ajuns la-nchisoare.” Bătrânul, începe să se aprindă: „Și asta vă dă. Justificarea. De a-i chinui? De a face din generozitate o constrângere. Și mai cumplită?”

Elegantul pleacă. Lejerul, către Bătrânul care își ține în palma dreaptă bărbia ștearsă cu umărul plecării celui Elegant: „Ai băut. Ai băut, Paveliule!” Bătrânul se apropie de Lejer cu sprâncenele ridicate: „Ce deștept ești. Sigur c-am băut. Sigur că sunt beat. Dar ăsta e pretextul tău! Tu știi că am dreptate și-atunci strigi: Atenție, tovarăși! E beat! Atenție, tovarăși, are un unchi în Mexic! Această… (scuturând arătătorul către ceva din spatele lui) Această baracă dărâmată! Poate fi interpretată și altfel! Poate fi interpretată… politic (cuvânt pe care i-l aruncă în față Lejerului, întorcându-se apoi în direcția unde arăta) Dar voi ați fost… generoși. Această baracă amenajată-anume pentru vânzarea mititeilor. Populația care se destinde, mă-nțelegi, după opt ore de… și ei, dărâmându-o. (apoi merge spre baraca de pe „platoul” de filmări, doi tineri, Bătrânul ajunge iarăși în fața Elegantului care zâmbește dezinteresat) Ce act de sabotaj. În spate, pe „platou”, Tinerii alături de alți doi, cu luminile și camera. Elegantul, cu mâna în interiorul sacoului deschis: „Interesant.” Bătrânul, agravând, în costumul său închis: „Interesant, nu? Interesant… Ce mai vrei? Tu, ăsta, principialul?” Elegantul, legănându-se de pe vârfuri pe călcâie a dezinteres: „Măi, autoritate școlară.” Profesorul Bătrân pare să își piardă controlul. Lejerul reapare între cei doi: „Hai gata, gata. Încetați, vă rog.” Profesorul zâmbește stresat, se lasă pe spate și își întinde mâinile, ca și cum ar aștepta o pereche de cătușe, spre Elegant, privindu-l. Cei doi privesc mâinile și pleacă.

Profesorul Bătrân își freacă fața încruntată de frustrare cu pumnul drept. Acum cu palma. Plânge fără lacrimi. Greu inteligibil între hohote de plâns: „Stupid! Stupid!” Cameramanul, din spate: „Ați spus ceva? (apoi mai tare) Ați spus ceva?” Profesorul: „Nu, n-am spus nimic!” Lasă palma și se retrage puțin, înainte să se lanseze către Cameraman țipând: „Nu, nu! NU, NU! N-am spus nimic! Ce vrei? Ce te zgâiești așa la mine!?” Cameramanul se retrage speriat. „Luministul” în uniformă militară îl oprește pe Profesor, care fugind de toată lumea: „Lasă-mă-n pace! N-am spus nimic!” „Luministul” încearcă să-l calmeze murmurând niște consolări, dar Profesorul continuă: „Nu te mai holba așa la mine! Veziți de aparatele dumitale! (gesticulând nervos și dramatic cu mâna de la inimă către Cameraman) De complicatele dumitale aparate! Și lasă-mă-n pace! Lasă-mă-n pace!!!” O fătucă în costum de baie, cu o cola-n mână, privind toată scena râde silențios, dar expresiv și-și răsucește arătătorul din mâna care ține sticla de cola, în dreptul tâmplei. Cola și degetul se învârt absurd ca și cum: E nebun! Profesorul se sprijină își caută echilibrul într-un copăcel elastic de pe marginea râulețului, dar ajunge să se balanseze cu el. Vomită în râuleț și se șterge cu o batistă la gură și pe frunte. Elegantul, către foștii elevi ai acestui Profesor, prieteni care sunt forțați să reconstituie într-un film „educativ” faptele care i-au adus atât de aproape de închisoare, tocmai pentru a scăpa de pedeapsă, Elegantul, către acești doi Tineri, aplaudând încurajator: „Hai mă băieți… Hai! Hai!” Elegantul pleacă. „Platoul” revine la normalitatea lui ciudată. Cameramanul, către Unul dintre acești doi Tineri, extrem de trivial: „Lovește-l în gură. (apoi la fel de trivial) Lovește-l în gură.”

Legenda:

Elegantul – autoritatea dezinteresată, care caută să se satisfacă pe sine, și să găsească pe cât mai mulți alții capabili s-o servească, autoritatea care are impresia că autoritatea ei este eternă și totală.

Lejerul – autoritatea care se servește târâș, târâș prin mlaștinile autorităților mai dezinteresate, mai orbește aflate-n pericolul vizibilității

Cameramanul, „Luministul” – pioni de-ai autorităților

Tinerii – inobedienți

Fătuca – observatorul neimplicat, care râde în fața comediei tragicului din scenă

Bătrânul Profesor – observatorul implicat, care plânge și își zgârie ochii simțind tragicul comediei din scena în care orice tentativă de schimbare este imediat detectată și subjugată de autoritate. Profesorul are datoria să modeleze pe cei ce vor construi sau vor fi distruși. De aceea Bătrânul este Profesor.

Critica Profesorului – neluată în seamă, așa cum de obicei se întâmplă cu criticile, vorbește despre criticile pretext, criticile pe care le fabricăm mereu pentru a ne ascunde de singurul nostru adevărat disconfort: conștiința urlând „Veziți de aparatele dumitale! De complicatele dumitale aparate! Și lasă-mă-n pace!”

Peliculei: Reconstituirea (1965) regia Lucian Pintilie


Dacă vrei să te abonezi…

…lasă-mi o adresă de mail și vei fi anunțat de câte ori apare o nouă discuție pe care s-o purtăm pe blogul meu.

Un gând despre “Despre Critici sau „Complicatele Dumitale Aparate” Ziua a Treia.

  1. Acest articol este o renaștere a cunostințelor contemporane ale lumii efemere , unele minții puerile ar spune că acest articol este ambiguu dar acest lucru îl aduce la perfecție .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s